Noi vorbim, nu gindim!

Faptul ca nu suntem o tara normala nu mai este o noutate nici pentru noi nici pentru ceilalti. Ne-am obisnuit sa fim altfel, iar daca Doamne-fereste ceva, cumva, incepe sa mearga potrivit legilor firii sarim cu mic cu mare, ne unim fortele si readucem lucrurile la anormalul care ne defineste si ne da pina la urma energia de a alerga zi de zi cu cercul patrat pe strazile intortocheate si infundate ale mintalitatii nationale.

Daca atunci cind s-o impartit norocu' noi eram plecati la lucru, ca tocmai ce venise un vagon de menta, cu siguranta cind altii stateau la coada la intelepciune noi haladuiam prin codrii bucurosi ca scaparam fara semne vizibile din teribilul accident cu destinul care intorsese cu rotile in sus carul nazdravan taman pe plaiurile astea ale veseliei.

La alte popoare, e drept cu catedrale ridicate pe vremea cind noi sapam in pamint sa ne facem case si fara pozitia noastra strategica, atit de unica incit foarte curind o sa cerem protectie de brand de la UE, o decizie vine in urma unui intreg proces de analiza, de comparatie, de masurare si evaluare a elementelor, parametrilor si posibilelor rezultante. Pe noi insa ginditul ne adoarme, dezbaterea de idei ne plictiseste iar logica ne baga intr-o ceata care ne da groaznice mancarimi sub basca. Nu ne trebuiesc mai mult de trei secunde sa ne fixam o idee in cap, perla care apoi o vom darui omenirii sa vada si altii ca desi incurabila prostia nu doare.

De mai bine de o saptamina asistam, pardon, ne implicam, pentru ca am fost binecuvintati printre altele si cu darul de a avea o opinie despre orice, intr-o controversa care ne este vag cunoscuta si absolut paralela.

In mintea noastra nu incape urma de indoala ca sirbii au dreptate deoarece sunt fratii nostri de suferinta cu care am impartit un destin tragic, de capre ale istoriei, de persecutati ai sortilor. Ne punem de-a curmezisul decizilor celor mari nu pentru ca asa gindim ci pentru ca asa simtim iar prin locurile astea inima bate capul pentru ca mai tirziu gura sa bata curul.

De ce nu recunoastem Kosovo?
Pentru ca este "leaganul istoric al sirbilor blablabla". Constantinopolul a fost cristelnita crestinismului oriental pina unii mai mari au hotarit sa-l sluteasca cu minarete dar asta nu ne impiedica sa tinem cu Galatasaray Istanbul.
Pentru ca poate crea "un precedent periculos" vis-a-vis de Harghita si Covasna desi statutele UE si NATO ai caror membri pretindem ca suntem ne garanteaza integritatea nationala.
Pentru ca sirbii sunt mai buni si albanezii sunt musulmani ar merge, dar nici sirbii astia nu mai sunt chiar asa buni, ca uite tot au mai scapat vreo doua milioane in Kosovo, iar albanezii sunt ceea ce sunt pentru ca altii mai buni nu pot sa fie.

Intr-o zona erogena precum cea a Balcanilor, unde hotarele au existat intotdeauna doar pentru a fi mutate intr-o parte si-n alta, unde neamurile si limbile s-au amestecat precum ghiveciul calugaresc si unde patriotismul a absolvit mereu crima numai prostii pot avea certitudini.