Greţos democraţia trecea

Pe măsură ce trece vremea pricep tot mai puţin din democraţia asta, cea mai gogonată capodoperă a omenirii după inventarea religiei. Proiectată iniţial că un fel lampă ce trebuie frecată la anumite intervale de timp pentru a satisface cele mai importante şi năstruşnice dorinţe ale majorităţii, felinarul pe bază de biogaz şi voturi tinde să fie tot mai prietenos şi înţelegător vis-a-vis de nevoile şi cererile partidelor şi politicienilor, considerînd poate că mulţimile sunt bine, sănătoase şi aranjate deja.

După al doilea război mondial o grămadă de ţări care au ales schimbarea (şi pe vremea aia se alegea la fel de prost schimbarea) au început să se semneze fudule cu cognomenul democratică care le dădea respectivelor regimuri dictatoriale o presupusă legitimitate în faţa proprilor cetăţeni, şi de ce nu, a istoriei. Bineînţeles că nu oricine putea să-şi spună astfel, existînd nişte condiţii care, coincidenţă, nu puteau fi îndeplinite decît de cîrdul de state foarte socialiste şi deosebit de libere.

Prima condiţie pentru o ţară să-şi ia titlul de democratică era să fie republică, pentru că monarhia şi comunismul, aşa cum ne-a arătat şi domnul Iliescu la începutul anilor 90, nu sunt compatibile. Unii au mers şi mai departe şi au introdus şi un al doilea nume, acela de populară, din dorinţa de a arăta lumii nu numai că ţara este, paradoxal, la muncă şi în sărbătoare în acelaşi timp, dar mai e şi populară, cu alte cuvinte condusă chiar de popor, care în marea-i şi legendara înţelepciune a lăsat grija schitului în seama tîmpitului.

Instinctuali şi vicleni, că orice animale politice de rasă indigenă, politicienii noştri s-au grăbit să tragă astfel de nume, precum democratic sau popular, la xerox şi să şi le lipească cu flegme subţiri în frunte şi pe sediile de partide, avînd grijă ca orice declaraţie ce le umplea gura de rumeguş să conţină termenii respectivi. Nu contează cît de corupt, de mincinos, de hoţ, de idiot, de jalnic eşti, atîta timp cît te numeşti democrat toate pier că fumul, pentru că vorba ceea: dai mine, dai în democraţie şi asta-i deja blasfemie!

Dacă tot nu am înţeles nimic din democraţie, în ciuda anilor suplimentari şi meditaţiilor primite şi înainte şi după 89, mă gîndesc să mă apuc de altceva. Poate o să mă fac anarhist, că am înţeles că pentru a fi tinichigiu îţi trebuie diplomă de facultate.