Beneficiară în urmă cu 20 de ani a unei popularităţi neegalate nici măcar de către Robingo, America a ajuns astăzi una dintre cele mai detestate şi urîte ţări din lume, fiind privită chiorîş şi înjurată pe la colţurile planetei nu doar de către rivalii tradiţionali (Rusia, China, Iran) ci şi de către state care în trecut atunci cînd ploua la Washington deschideau umbrela acasă în sufragerie, în semn de respect şi solidaritate.
În România antipatia faţă de americani a coborît şi în stradă, printre oameni, de unde se ridică sporadic, asemeni unor nori de praf stîrniţi de copitele unor capre sterpe care îşi vîntură semeţe cozile rîioase.
Fiecare închidere pe minus a bursei new-york-eze, orice eşec diplomatic, politic sau militar,şi în general toate ştirile negative cu şi despre America sunt primite cu urale generale de către români, naţiune care în multe privinţe datorează mai mult Americii decît proprilor conducători.
Realpolitik-ul din diplomaţie, atitudinea considerată agresivă şi belicoasă în relaţiile cu unele regimuri instabile şi belşugul Americii în raport cu anemica şi artificiala prosperitate autohtonă sunt în linii mari cei mai importaţi factori generatori de duşmănie în mintea omului simplu, a românului care intodeauna a pus pe seama străinului mare şi puternic, propriile necazuri şi greutăţi.
Grîul şi porumbul nu s-au făcut pentru că americanii au dat cu bombe chimice în fostă Yugoslavie, nu pentru că agricultura românească este medievală. Preţul energiei creşte neîncetat pentru că americanii au invadat Irakul şi fac atmosferă în Orientul Mijlociu şi nu pentru că "băieţii deştepţi" deţin monopolul energetic şi fac milioane de dolari fără a face practic nimic. Mîncarea e scumpă şi proastă deoarece asta e planul secret al celor de la Washington şi nu pentru că România importă totul de la făină şi pînă la slănină. Nu există autostrăzi pentru că imperialiştii ăia veroşi vor să ne stoarcă de bani şi ne bagă pe gît şosele la preţuri aberante, nu pentru că moliile de la conducere capuşează fiecare contract; Criza l-a lăsat pe drumuri pe europeanul harnic de Dorohoi din cauza căderii băncilor de pe Wall Street şi nu pentru că atunci cînd a luat creditul bancar primul lucru a fost să pozeze cu banii făcuţi evantai după care să-i facă praf pe ţoale de firmă şi vacanţe cu palmieri. Şi în general lumea trăieşte puţin, prost şi degeaba pentru ca americanii să trăiască bine, mult şi cu folos.
Asta dacă nu te izbeşti de argumentele intelectualului de balustradă care îţi demonstrează în cuvinte mari, de dicţionar, înghesuite în propoziţii scurte şi cu paiete, cît de superficiali şi inculţi sunt aceşti canibali moderni, cît de greu o duc muncind că tractoarele din zori şi pînă în noapte, cît de graşi, dizgraţioşi şi stupizi sunt aceste relicve ridicole ale umanităţii comparati spre exemplu cu megleno-sexualii de Rahova sau cu intelectualii subtiri ot Făurei.
Simpatia pentru americani s-a pierdut undeva pe drumul de costişă ce i-a dus pe români în mai puţin de 20 de ani de la Phenian la Strasbourg si inapoi.