Procentele Probabile ale ProSportului

ProSport aproximează: "Unirea Urziceni 99% campioană!" Ce amatori! Uite aici ştire fără necunoscute: "Dinamo Bucureşti 100% ne-campioană!" Au! Au! Haaaauuuuuu!

A cuvîntat!

Am aflat de curînd că mezinceaua prezidenţială, pre numele de scenă politică EBA Independenta, este, printre atîtea altele, o intelectuală. Potrivit propriilor declaraţii fata a terminat şi ea o facultate şi a făcut un master. Ca absolventă de învăţămînt superior, nu ca terminatoare de facultăţi, cum muncitoresc se exprimă catindata, aceasta ar putea să spună care dintre cele două propoziţii este mai adevărată: toţi intelectualii sunt absolvenţi de facultate, sau toţi absolvenţii de facultate sunt intelectuali? Variante corecte de răspuns: Da; Nu; Să va fie ruşine, ţiganilor,  că va luaţi de un copil!

Dacă s-ar fi oprit aici şi s-ar fi ridicat de pe scaun, scuzîndu-se că trebuie să meargă la o întîlnire cu electoratul, căruia i-a promis gangea la liber, filfizoană ramînea, însă Piţi şi-a adus aminte şi strofa a doua a poezelei la care a învăţat toată noaptea: "Intelectualii au impresia că le ştiu pe toate, că sunt mai presus decât conducerea unui partid." I-auzi brîul, trece rîul, şi Cocuţa potecuţa! Păi de cînd conducerea unui partid este un reper de inteligenţă, un standard academic sau un pisc al deşteptăciunii? Asta cu partidul mai presus decît orice şi oricine au mai folosit-o şi alţii, la fel de intelectuali şi plini de succesuri politice ca şi consumatoarea de  botulin.

EBA, Xena tatii, draga mea, cum ţi-o fi intrat ţie in cap că ai avea ceva în comun cu politica habar n-am, dar chestia asta nu te aranjează defel, şi nici pe cei care te susţin.

Viteza se plăteşte

Astăzi m-am certat cu legea, mă rog, mai mult s-a certat ea cu mine, dar să fiu sincer, eu am început. Piticul anarhist din cap m-a ispitit să mă deplasez cu o viteză neregulamentară, dar adaptată la condiţiile de trafic, că nu era neam de maşină pe niciuna dintre cele două benzi între care rulam.

N-aveam de unde să ştiu, deşi ar fi trebuit, mi-a făcut observaţie ulterior soţia, că omul negru stă pitit în boscheţi cu degetul pe trăgaciul radarului, ca insurgenţii irakieni. L-am văzut tîrziu, cînd el deja începuse să scrie procesul-verbal. A venit după mine, mi-a făcut cu ochiul din girofaruri să trag pe dreapta, şi cînd am oprit mi-a zis că merg prea repede. Bine puteam şi eu să-i spun că poate radarul lui merge prea încet, eu zburînd cu aceeaşi viteză şi în urmă cu 100 de kilometri, dar n-am vrut să par mai deştept decît organul, sperînd în acelaşi timp că o atitudine umilă şi smerită, de aia şi ţin un crucifix de treij' de centimetri agăţat la oglinda retrovizoare, combinată cu un dram de sinceritate, va ajuta. "Atît aveam? vai, îmi cer scuze, a fost o întîmplare, m-a furat talpa, că ceasul ăsta de pe bord nici nu merge, ştiţi de cînd cu criza n-am mai avut bani să-l repar, că mă costă mult medicamentele pentru ăla micu, da, e rău, doctorii sunt sceptici, mai ales că acum tre' să nască nevastă-mea şi eu tocmai mi-am pierdut job-ul, că chiar mă gîndeam pe drum cum veneam spre dumneavoastră, ce coincidenţă stranie tocmai astăzi în timp ce-l îngropăm pe Fluffy, căţeluşul familiei, să aflu că mi-au murit ambii părinţi!"

N-a ţinut, mi-a scris liniştit şi absent amenda în timp ce eu începeam să schimb placa cum că semnul cu limitarea de viteză lipseşte, sau e ascuns, şi în fond pe cine puneam în pericol dacă nu era nimeni prin preajmă? că îşi pierde vremea cu nimicuri cînd bandiţii sunt în libertate şi terminînd cu consacratul "eu îţi plătesc salariul". Nici asta n-a mers, omul îşi vedea liniştit de scris iar cînd a terminat mi-a întins tichetul cu amenda şi m-a informat că am la dispoziţie fix 15 de zile s-o plătesc, după care mi-a reamintit să-mi pun centura şi să nu (mai) depăşesc viteza regulamentară.

Am zis să trăiţi, m-am făcut că-mi aranjez oglinda şi verific frîna de mînă, să vadă tablagiul că am şcoală, şi am plecat ruşinat, cu scîrţîit de dinţi, nu pentru că am încălcat legea ci pentru că am fost prins. Cred că am început să gîndesc ca un interlop.

Unici, irepetabili şi incurabili

În poala Carpaţilor şi la gurile Dunării am şezut şi am plîns, şi ne-am rîs, şi am făcut tumbe şi glume, am spart seminţe şi am mîncat colive, după care ne-am mai veselit niţel şi iar am bocit, şi tot aşa, de cînd ne ştim, adică de peste două mii de ani.

Înţelepciunea populară şi fatalistă, la care revenim mereu să ne adăpăm ca plavanii, ne-a învăţat că pînă la urmă asta-i viaţa, unică şi rotundă precum un inel maro, iar noi, un popor de geniali neînţeleşi şi filozofi practicanţi, am ştiut dintodeauna să ne-o facem grea şi neinteligibilă.

E drept că şi soarta, unii spun că geo-politica, alţii că masoneria ori cometa Halley, ne-a dat o mînă de ajutor în gură şi cîteva picioare în spate, dar dracu ne-a pus să ne ascundem în cîrciumă, minţind că suntem la lucru, cînd au trecut ăia împărţind norocul.

Nu cu multă vreme în urmă doi clovni, două personaje de desene animate, care împreună produc o combinaţie fîsîită de fundamentalism patriotard cu miros de tamie şi holuri de sanatoriu neaerisit, au anunţat că vor candida pentru a reprezenta România în parlamentul european, iar noi ne-am întrecut în comentarii, păreri savante, dezbateri şi analize politice. Acelaşi lucru s-a întîmplat cînd tot acolo a declarat că vrea să ajungă şi o piţipoancă de Dorobanţi, sătulă să-şi etaleze Vuittoanele si stupiditatea printre meltenii din Bucureşti. Societatea, lumea, naţia toată, a comentat, a dezbătut, a luat în serios aceste tîmpenii în loc să rîdă, sau măcar să zîmbească şi să-şi vadă de criză. Şi mai recent, un păcălici hazliu precum o glumă expirată din România Mare, şi-a lansat candidatura la preşedinţie cu bani între ţîţe şi poante de căminul cultural pentru hartişti cu nevoi speciale, iar evenimentul fost tratat cu toată seriozitatea de presă, această căţea leşinată pusă in lanţ să păzească democraţia. Chestiuni serioase, nene!

În acelaşi timp, ştirea despre Constantina Tomescu Tiţa, românca care a adus mai multă glorie şi servicii ţării decît toată menajeria politică la un loc, agresată şi umilită de nişte gherţoi, este relatată ca o glumiţă nevinovată, o aroganţă de băieţi şmecheri, de oameni puşi pe şotii, la care ne rîdem toţi, evident, odată cu papagalii vorbitori de la gsptv.

Intoleranţi, superficiali şi flecari, cum suntem văzuţi de străini, ratăm cu precizie elveţiană fiecare oportunitate de a ne ridica deasupra condiţiei noastre de mirlani cu ifose, însă nu pierdem niciodată ocazia de a ne lua în serios cind nu e cazul, devenind  astfel o solemnă grămadă de penibil.

El se face că ştie, noi ne facem că notăm

Cel mai mare geniu al planetei, semi-soarele care răsare în fiecare zi la Phenian, spre disperarea poporului nord-coreean, Kim Jong-Il, sau Kimuţă al mic, continuă să bîntuie fabricile, uzinele şi unităţile militare din subordine, oferind permanent soluţii, idei şi rezolvări pe loc la problemele cu care se confruntă omenirea muncitoare si militară pe care o păstoreşte cu putere. De teamă să nu piardă nici măcar o rîgîitură din magistralele cuvîntări ale mega-capabilului conducător, tot alaiul care-l înconjoară cu umilinţă şi spaimă, posedă nişte carneţele în care notează, notează, notează. Să apari la o întîlnire cu comandantul fără carneţel în mînă e sinucidere curată, gestul fiind considerat un atac direct la inteligenţa şi poziţia supremului.

Dacă-mi aduc bine aminte şi pe la vizitele lui Ceauşescu erau cîţiva, care, din proprie iniţiativă de data asta, umblau după cîrmaci cu carneţelul, gata să-i soarbă acestuia înţelepciunea cu polonicul.

Mizerii-Mizerii pe TVRi

Un comunist destoinic este făcut primar şi trimis de organizaţia judeţeană într-un sat de munte din Făgăraş să ridice nivelul politic şi de trai al ţăranilor. Tovarăşul luptă cu greutăţile inerente perioadei postbelice (mica proprietate, libertate, pluripartidism) şi cu o bandă de legionari singerosi care terorizează zona.

Bandiţii sunt întruchiparea diavolului (vreo doi dintre ei chiar au infiletate pe cap căşti naziste pentru a risipi practic orice urmă de îndoială) şi se dedau la nelegiuiri şi grozăvii care culminează cu necinstirea şi uciderea post-coitum a unui tînăr cuplu ce tocmai îşi unise destinele sub privirile mîngîietoare, dar arzătoare precum cauza partidului, ale noului primar.

La faţa locului se deplasează o echipă a Securităţii, condusă de maiorul Roman, un om, dar ce spun eu om, un chucknorris, tovarăşi, un erou fără statuie şi pereche, pentru a "lichida" cuibul de vipere. În acelaşi timp în sat ajunge şi o tînără agitatoare, cam naivă şi limbută dar cu inimă mare şi roşie, detaşată de la centru să bage cultură proletară în ţărani.

Oamenii sunt speriaţi şi îngroziţi de bandiţi fapt pentru care refuză iniţial să colaboreze cu autorităţiile, însă în cele din urmă, securiştii, cu vorbă bună, cu înţelegere şi simpatie pentru problemele oamenilor, aşa cum au fost dintodeauna, reuşesc să le cîştige acestora încrederea.

Legionarii nu se lasă şi atacă turbaţi, cu toate forţele, reuşind la un moment dat să ocupe strada mare şi să ia prizonieri toţi localnicii, başca pe primarul comunist, care îi sfidează cu curajul şi verticalitatea sa, drept pentru care este spînzurat mişeleşte de către cîinii fascişti. Între timp securiştii ascunşi prin poduri şi conduşi de maiorul Roman se pregătesc să-i atace pe bandiţi şi chiar reuşesc, însă sunt rapid copleşiţi de numărul şi laşitatea acestora, criminalii făcîndu-şi scut din trupurile unor copii nevinovaţi, poate viitori pionieri.

Maiorul îl trimite pe ajutorul sau, un tînăr locotenent, brav dar fără experienţă, după întăriri, şi ţine piept de unul singur tîlharilor, reuşind la un moment dat chiar să-l aresteze pe şeful lor. Din păcate este rănit grav de o rafală duşmănoasă trasă de un mistic fără viitor. Bandiţii profită de situaţie şi fug, luindu-l cu ei pe securistul rănit, iar între timp satul se umple de trupe de securitate care anihilează ultimile elemente reacţionare şi într-un final îl prind pe laşul comandant legionar, recuperindu-l în acelaşi timp pe maiorul Roman, care deşi singera destul de rău, are încă puterea să glumească cu subalternii şi să ceară o ţigară.

Binele comunist învinge, reacţionarii şi duşmanii poporului sunt nimiciţi, iar cauza partidului triumfă. Filmul nu este o ficţiune, faptele întîmplîndu-se întocmai, cu menţiunea că ăia au fost de fapt ăilalţi şi viceversa. 

Aceasta este doar o filă a epopeii luptelor dintre securitatea stalinistă şi răzleţele grupuri de rezistenţă anticomunistă din munţi, singurele repere morale ale istoriei noastre postbelice, redifuzată, la 20 de ani de la căderea comunismului, de Televiziunea Română, drept pentru care le urez istodorian responsabililor: Muriţi, boilor, cu tot cu făcăturile voastre proletcultiste!

Capcana (1974)

Zîmbiţi va rog! Păsărica!!!

Fotografia de mai jos reprezintă:

1. O pereche de picioare cu pene

2. Noua colecţie Botezatu de jambiere cu cioc

3. Suprarealism cu sticleţi

(Sursa foto & stire: Associated Press)

Dacă nici unul dintre variantele de răspuns nu vă mulţumeşte puteţi să sunaţi la Departamentul de Justiţie american şi să-i întrebaţi pe ei ce au vrut să arate în poza asta, făcută recent pe Aeroportul din Los Angeles. Posesorul pantofilor este un turist american care se întorcea dintr-o călătorie, de afaceri, după cum se poate vedea, din Vietnam.

Fotbal pe varză

Nu trebuie să te pricepi la fotbal şi nici măcar nu-i nevoie să faci diferenţa dintre poziţia nefirească şi fanta de lumină pentru a-ţi da seama că meciul de ieri dintre Chelsea şi Barcelona a fost unul dintre cele mai reuşite demonstraţii de amatorism pe bani mulţi şi kitch cu vedete. Două echipe ale căror jucători încasează la un loc mai multe milioane decît poate ligalumitică să numere, s-au chinuit, fără rezultat, preţ de noujceva de minute să-şi amintească cum se joacă sportul ăsta cu un interesant balon fără mînere.

După ce au marcat repede şi norocos, bine, gol de senzaţie dar bulan, hai să recunoaştem, măcar noi, cei care mai prindeam echipa cînd plecau titularii la loturile de juniori şi ştim unde se duce cînd dai din poziţia aia, prin Essien, unul dintre puţinii jucători pe care-i va prinde şi sezonul viitor la Chelsky, şi al cărui secret stă, potrivit propriilor declaraţii, în cele 12-14 ore zilnice de somn, englezii s-au făcut arici, pe două rînduri, la 15-20 de metri de poarta lui Cech care le striga cu disperare să iasă din propriul careu măcar atunci cînd atacă.

La orice acţiune a Barcelonei am numărat cel puţin opt jucători englezi, aranjaţi cu şublerul la marginea careului de către Hiddink, un antrenor adus de la naţionala Rusiei mai degrabă să cîrpească şi să ţină echipa în Premiere League decît să facă performanţă, după demiterea lui Scolari, acum trei luni. Tactica era simplă, apărare de echipă mică, cu contraatacuri sporadice ori de cîte ori mingile bubuite aiurea ajungeau întîmplător pe la Drogba, singurul jucător care primise aprobare să treacă în terenul advers înaintea mingii.

Autobaza parcată de Hiddinks în faţa propriei porţi, de care cu siguranţă s-ar fi ruşinat pînă şi Cîrţu, a rezistat atacurilor oarbe şi lipsite de creativitate ale barcelonezilor. Guardiola, geniul care cu doar cîteva zile în urmă umilise Realul în propria vizuină, a părut un diletant norocos care are şansa să joace săptămînal măgăruşul la antrenamente cu cu alde  T. Henry, Xavi sau Eto’o. Luînd mina şi poziţia lui Olăroiu în meciul Stelei de acum cîţiva ani de la Middlesborough, antrenorul spaniol privea fără să înţeleagă cum de clămpăii aia de Terry şi Alex nu se dădeau la o parte cînd Messi venea cu mingea spre ei. Dani Alves, un fundaş dreapta care nu a ţinut în toată cariera lui un atacant, s-a înscris la aproape toate loviturile libere pe care a reuşit sa le bată atît de sus încît pîna si  englezii, care evident trăgeau de timp, renunţau să mai aştepte revenirea mingii de pe acoperişul tribunei si dădeau drumul la joc cu una de rezervă.

Pînă la urmă zeul fotbalului a făcut totuşi dreptate şi echipa care şi-a dorit mai mult să nu fie chiar atît de penibilă a reuşit să se califice înscriind în minutele de prelungire, provocindu-le astfel o criză de nervi spumanţi celor de la Chelsea, mai cu seamă lui Ballack şi Drogba, doi jucători care  fără nume pe tricou n-ar prinde lotul de 88 al londonezilor nici în amicale. Arbitrajul a fost în nota jocului celor două echipe, adică slab, jenibil chiar, şi corpodenian pe alocuri, în favoarea spaniolilor, fapt recunoscut de norvegian după meci.

Oricum pînă la urmă cele mai bune echipe europene ale actualului sezon au ajuns în finala de la Roma, care nu va semăna deloc cu meciul de miercuri, din cel puţin două motive: unu, Ronaldo nu-i Anelka şi be, au contrair, Messi este, totuşi, Messi.

Care ai pus, mă, gripă pe clanţă?

Cea mai recentă şi evident trendy ameninţare la adresa lumii este la ora asta gripa porcină, o infecţie virală cauzată de combinaţia H1N1 născută în batistele oamenilor şi transmisă, prin mijloace specifice, sex neprotejat, de exemplu, la porci, unde găsind un mediu prielnic experimentării şi dezvoltării s-a transformat într-un mutant patogen de unde a revenit gata să ucidă.

Oamenii, fiinţe bipede dar prăpăstioase şi cu frică de moarte au reacţionat imediat, ascunzîndu-se în spatele unor măşti de tifon de unde citesc cu îngrijorare toate ştirile pe care presa idioată şi urechistă le publică, citînd oficialităţi la fel de tembele şi isterice.

Virusul care deja a băgat în sperieţi planeta, în ciuda incidenţei sub 0,1 %, deschide şi închide astăzi buletinele de ştiri alimentînd starea de depresie şi aşa avansată cauzată de criza financiară, de retrogadarea Buzăului sau de lipsa norocului la 6 din 49. Fel şi fel de indivizi, unii părînd periculos de normali, instituţii şi organizaţii, hînci şi omide care se sesizează de fiecare dată cînd e rost de vreun dezastru cu multe zerouri au început imediat să-şi dea cu opinatorul, să explice, să acuze şi să ia măsuri dintre cele mai năzdrăvane, ceea ce nu demonstrează nimic nou, ci mai degrabă confirmă faptul că omul nu este nici pe jumătate atît de raţional şi cerebral pe cît se laudă prin cărţi.

Opozanţii globalizării au pus imediat betejeala pe seama prea-liberei circulaţii, a fîţîielii fără rost a populaţiilor şi mărfurilor dintr-o parte într-alta a lumii, în timp ce organizaţiile pentru protecţia animalelor au găsit un nou prilej de a îndemna lumea să renunţe la genocidele împotriva necuvîntătoarelor, pe care strămoşii noştri s-au chinuit jde mii de ani să le domesticească ca măcar noi să nu mai fierbem urzici, şi să devenim toţi o mare cireadă de ierbivori hippy.

Mă mult, prin alte ţări, păstrătoare ale unor obiceiuri şi tradiţii, de la ăl batîrn a lu ăl batîrn, ce interzic oamenilor să servească preparate şi semi-preparate porcine pe motiv că godacii nu rumegă precum oile pe care şi le ţin cu vălul pe cap, s-a luat decizia că toţi grăsunii locatari ai grădinilor zoologice să fie executaţi la moment şi incineraţi, cenuşa urmînd a le fi îngropată într-un buncăr de beton, special construit după planurile celui de la Cernobîl.

Cum ultimile ştiri despre gripă nu sunt prea încurajatoare pentru simpatizanţii apocalipsei, numărul îmbolnăvirilor este din ce în ce mai redus, aceştia se văd nevoiţi să se retragă înapoi în tranşee, nu înainte de a avertiza că perioada asta de acalmie este doar o etapă intermediară, şi boala va reveni cu puteri şi ravagii sporite în cîteva luni. Iar dacă asta nu se va întîmpla, se va trece la deschiderea următoarelor şasesuteşaizecişişase de peceţi ale eprubetelor păstrătoare de gripă canină, bovină, şovină şi cu voia lor, ultima pe lista, gripa lui Calache, colecţia sec. XXI, revizuită şi îmbunătăţită.