La început de drum

Caravana fotbalului se pune în mişcare mîine şi 18 echipe se vor alinia la startul noii ediţii de campionat pentru a-şi disputa cu pasiune şi bărbăţie, dar într-un mod sportiv şi prietenesc, cel mai rîvnit trofeu din fenomenul românesc.

Tehnicienii formaţiilor angrenate în luptă îşi vor cravaşa de pe margine elevii care vor încerca să găsească o breşă în defensiva adversarilor şi să înscrie, dedicînd la final victoria publicului, al 12-lea jucator, care-i va încuraja pe toată durata partidei. La fel ca în trecut şi cavalerii fluierului se vor ridica la înălţimea spectacolului din teren oferit de către competitoare.

Cuvinte de laudă trebuiesc aduse şi finanţatorilor şi proprietarilor echipelor, cei care îşi sacrifică necontenit energiile şi resursele financiare pentru propăşirea şi gloria organizaţiilor sportive pe care le conduc cu atîta pricepere si măiestrie.

Organizatorii şi oamenii din forurile care se ocupă cu sîrguinţă şi profesionalism de fenomen, cei care asigură un cadru propice performanţei, aşteaptă la rîndul lor nerăbdători debutul noii ediţii de campionat, facînd ultimele retuşuri şi teste in vederea reuşitei depline a evenimentului.

Observînd calitatea şi prospetimea loturilor celor 18 competitoare, capacitatea tehnico-tactică a antrenorilor, probitatea si valoarea corpului de arbitri, eleganţa şi distincţia patronilor, cît si abnegaţia si expertiza organizatorilor putem afirma fară să ne înşelăm că se anuntă o întrecere interesantă, antrenantă şi deschisă oricărui rezultat, care nu are nici o legatură cu fotbalul.

Rromii are preşedinte! Mondial!

Naţiune mişcătoare şi ambidextră, posesoarea unei istorii nasoale dar cu un viitor mişto, ţiganii ando România şi-au montat o a treia pagodă de mărgăritar pe devlă. După luminăţia sa împăratul Iulian şi majestatea sa regele Cioabă, de azi înainte poporul care ne-a făcut cunoscuţi prin Europa, din Jărmania şi pînă la Bilbau, are şi un prăşădinte, în persoana lu domnu’ şăf Bercea Mondialuuuuu, barosan şi om de mare valoare şi influenţă, mai ales prin Slatina, oraş unde uns(uros)ul lui Cioabă se ocupă cu interlopitul.

În cinstea lu' evenimentu' , trăi-v-ar faraonu', nu daţi o amnistie generală să rămînă portofelele la proştii dă rumâni măcar pînă vineri? Bahto delo!


REALITATEA.NET - Bercea Mondial a fost numit preşedintele romilor, de regele Florin Cioabă

Tot de la tîrg

În tîrg

Flea Market-ul este pentru americani ce e ocsko piac pentru central-europeni şi bazarul pentru levantini, adică un loc unde oamenii pot vinde şi cumpăra în voie ace, brice şi carice, vechituri şi chinezării, fructe şi cauciucuri de roabă, CD-uri şi alte produse originale Adibas, Panosanic ori Armrani.

În Chicago, Maxwell Street Market, cum este oficial denumită fosta piaţă de vechituri, se întinde pe aproape un kilomentru de-a lungul Des Plaines Avenue între Roosevelt Road şi Polk Street, fiind paralelă cu autostrada I-90/94 care taie oraşul de la nord la sud, şi campusul local al Universităţii din Illinois, cea mai mare instituţie de profil din zonă, cu aproape 25,000 de studenţi, o cifră totuşi mică în comparaţie cu Spiru Haret, de exemplu, cea mai mare fermă zootehnică din peisajul cultural-agricol românesc.

Intrarea în piaţă este liberă ca în orice tîrg condus de comercianţi, în schimb parcarea este scumpă şi nici nu se găseşte. Marfa este înşirată pe tarabe iar vinzatorii extrem de amabili. Fiind economie liberă si criză pe deasupra, preţurile sunt negociabile şi relativ mici, indiferent de produs. Ca lume, persoane şi anturaj majoritari sunt hispanicii, care dau o notă specifică de parfum şi culoare tirgului în care est-europeanul se simte al naibii de acasă. Se vorbeşte mult, repede şi tare şi se ascultă la maxim narco corrido, un soi de manele mexicane în care se evocă drogurile, traficul de orice fel si natură, femeile şi automobilele tunate corespunzator, armele, banii şi last, but not least, duşmanii. Aglomeraţia dintre rînduri te face să-ţi pipăi instinctiv portofelul la fiecare trei minute însă hoţii de buzunare lipsesc, la fel cum lipseşte de altfel şi poliţia, sau cine ştie, poate şi unii şi ceilalţi umblă deghizaţi în emigranţi români.

Pentru cei cărora li se face foame există standuri cu mîncare mexicană, foarte gustoasă, pregătită pe loc, în cele mai autentice condiţii, de catre semi-profesionişti ai tortillei de porumb şi burrito-lui cu carne, nevorbitori de engleză.

Singura ciudăţenie ce mi-a atras atenţia a fost o tarabă a Partidului Revoluţionar Comunist American, unde un ins care era evident că habar nu are cine sunt şi ce vor comuniştii, păzea nişte cartoane cu propagandă anti-imperialistă, umbrite de un drapel roşu, din care lipsea secera dar mai ales ciocanul. L-am întrebat dacă a auzit de Ceacesku şi în loc de răspuns mi-a oferit, pentru un dolar, ultimul număr al ziarului lor. Nu i-am dat, drept pentru care a refuzat sa stea la poză.

Tîrgul se sparge pe la ora prinzului cînd cumpărătorii se răresc iar vinzatorii încep să-şi încarce marfa rămasă în van-uri şi camionete janghinoase şi obosite, ceea ce arată că negustorii au o meserie în timpul saptaminii. Viva la clase obrera mexicana! Viva los trabajadores!

a shopping aisle

piuliţe, cretă, murături, deodorante, compresoare

scule, carpete, plante plastico-tropicale, bibelouri, muştar

Lăzi, lăzi, lăzi, lăzi

Veinticinco tacos, por favor

Manolo's Tacos - Amigos saber por que

Biroul teritorial al Partidului Revolutionar Comunist American

Scînteia PRCA

Miguel nu ştie marketing

Atunci cînd dai noozeşi de milioane de euro pe un angajat, căruia apoi îi plăteşti săptămînal un salariu de 211 mii de euro pentru a se juca, lumea crede fie că eşti un miliardar rus excentric, colecţionar de primadone mofturoase pe care le pui să facă duble în sufragerie cu ouă Fabergé, fie că eşti cel mai bogat club de fotbal din lume, caz în care ai o întreagă armată de funcţionari care ştiu mai bine decît oricine altcineva cum să cheltuiască, dar mai ales cum să facă bani.

Trecerea lui Ronaldo de la Manchester United la Real Madrid a doborît orice record în materie de transferuri şi bun simţ, dar nu cred că va cînta cocoşul de trei ori imnul Ligii pe Bernabeu pînă cînd acest trist record va cădea, pentru că lumea, şi mai ales lumea fotbalului, nu duce lipsă nici de bani şi nici de fanfaroni.

Noul proiect al madrilenilor, numit semi-ironic Galacticos II, are foarte mari şanse să se izbească de zid cu o viteză de peste 300 de milioane de euro pe sezon, la fel cum s-a întîmplat şi cu primii galactici, însă succesul sportiv contează mai puţin atunci cînd cele 93 de milioane de euro se întorc înapoi în mai puţin de un an numai din vînzarea de tricouri cu numele mega-starului Ronaldo. Pînă aici toate bune, marketing pur şi eficient care aduce profituri uriaşe, PR de clasă, cu expunere mediatică planetară, ce mai, capitalism că la mama lui.

Din păcate despre toate astea nu a fost informat şi nea Miguel de la magazie care i-a dat lui Ronaldo tricoul cu numărul 9, adică acelaşi număr purtat la Real acum vreo 3-4 ani de celălalt Ronaldo - Grasul; un gest mic pentru magazioner, o greşeală uriaşă pentru cei de sus, din loje, care deja îşi frecau mîinile nerăbdători să numere milioardele ce trebuiau să vină din vînzarea tricourilor.

În plină criză economică fanii madrileni, deja posesori ai unui tricou merengue cu numărul 9 şi cu Ronaldo pe spate, vor prefera să recicleze vechea textilă (acelaşi număr, acelaşi nume) marcînd primele goluri în conturile clubului. Factorii responsabili de la departamentul vînzări s-au sezisat imediat cerindu-i lui Ronaldo să accepte ca numele acestuia să fie precededat de iniţiala C. (Cristiano) însă s-au lovit de refuzul ferm al acestuia argumentat de faptul că pentru el nu există decît un singur Ronaldo, el evident. Deh, pentru aproape 100 de milioane de euro madrilenii nu şi-au cumpărat doar un super-jucător ci şi vreo trei stadioane de orgoliu şi fiţe.

Nu bag mîna în foc însă că fotbalistul nu a fost sfătuit să procedeze astfel de către sponsorul personal - Nike, marele rival al celor de la Adidas, firma germană care îi îmbracă de joc pe spanioli si care, alături de Real, poate avea pierderi însemnate din lipsa cumpărătorilor, ceea ce duce la concluzia că în afaceri, că şi în fotbal, adversarul îţi aşteaptă greşelile.

Drumurile noastre toateeee, Se vor întăriii vreodată?

British humour

Reciclaţi, Refolosiţi, Recitiţi

Criza asta economică se pare că va accelera tranziţia presei scrise de la tradiţionalul ambalaj de celuloză, ideal pentru împachetarea ouălor şi ştergerea geamurilor, la mult mai modernul şi luciosul suport plastic, fără a pierde aproape nimic din multifuncţionalitatea produsului.

Coana China faţă cu Islamul

Ţară mare şi destul de pestriţă pe la margini China are parte ocazional de minore dar sîcîietoare mişcări separatiste care uneori dau în foc sub forma unor revolte şi încăierări de stradă, la care participă cu entuziasm atît populaţia locală cît şi guvernul central de la Beijing prin delegaţii săi speciali, îmbrăcaţi în verde şi tunşi regulamentar.

După ce anul trecut tibetanii au fost cît pe ce să le stingă chinezilor flacăra olimpică tocmai cînd aceştia se pregăteau de ceremonia de deschidere exersînd cu zburătorii, tobele şi photoshopul, anul acesta a venit rîndul uigurilor să le scuipe chinezilor în blidul de kung-pao.

Neam turcic şi neliniştit, de orientare musulmană, uigurii populează cea mai mare regiune autonomă a Chinei numită simplu Xinjiang sau pe mare Regiunea Uigură Autonomă Xinjiang. Incorporaţi acum 1500 de ani în efemerul imperiu al turcilor celeşti (Gokturks) uigurii nu s-au lăsat pînă nu şi-au făcut lucrul lor, adică un stat care pentru o scurtă perioadă, e drept, s-a întins de la Marea Caspică pînă în Manciuria.

După bătăile succesive mîncate de la chinezi, kirkizi şi mongoli uigurilor le piere pofta de mărire, cel puţin pentru o vreme, rezumindu-se la o poziţie călduţă pe lîngă drumul mătăsii, de unde puteau să-şi apere cu succes sărăcia, şi nevoile şi neamul. Naţiune fără noroc, asemeni kurzilor, uigurii nu au capitalizat nici unul dintre momentele istorice pentru a-şi face o ţara a lor, deşi nimeni nu poate spune că nu şi-au dat interesul, mai spre zilele noastre încercînd cu felurite proclamări de republici, unele islamice, altele doar independente.

Luna trecută, un conflict de muncă banal între cîţiva muncitori uiguri şi chinezi, petrecut în Canton, 4000 de km depărtare, şi finalizat cu decesul a doi minoritari, prin lovire repetată cu corpuri dure şi/sau cotondente, a declanşat o revoltă spontană în Xinjiang, localnicii fiind nemulţumiţi de felul în care autorităţiile au tratat cazul (nepedepsirea exemplară a chinezilor-han, aşa cum este cunoscută marea majoritate galbenă a Chinei roşii).

De la proteste stradale şi pînă la înjurături, spargeri şi incendieri de clădiri şi maşini nu au fost decît cîteva ore, timp în care uigurii au început să atace şi populaţia conlocuitare han, minoritară în zonă, dar majoritară în restul ţării. Pînă acum, potrivit autoritatiile chineze, majoritatea victimelor raportate sunt civili han, ieşiţi în calea bandelor de răsculaţi. Asta pînă aseară cînd un contraatac a ultimilor, i-a pus pe uiguri, măcar parţial, pe poziţii defensive. Numărul total de victime este estimat undeva între 300 şi 10,000, cifre care are trebui privite totuşi cu o oarecare reţinere, dar pe partea cealaltă nici un număr nu e prea mic atunci cînd vorbim de China.

Este clar că uigurii vor să folosească prilejul pentru a încerca marea cu degetul, adică o desprindere de China, în timp ce revoltele violente oferă guvernului chinez un prilej ideal de a curăţa puţin zona de elementele separatiste asociate de către puterea de la Beijing cu jucăuşe mişcări fundamentaliste islamice.

De 4 iulie

Amintiri cu coca-cola:

A informat Gică Popescu sau a turnat?

Probabil că au fost mulţi sportivi care, înainte de '89, au raportat mai în scîrbă, mai în serios, la securitate, care este starea de spirit în rîndul echipelor, loturilor, etc.

Popescu nu-i un caz singular şi nici extraordinar. E foarte posibil că şi el la rîndul său să fi fost turnat de alţii cu ocazia aducerii vreunui video. Fostul baci al Craiovei si nationalei nu-i o victimă şi nici vreun reper moral, după cum deja ne-am putut da seama, mai ales pe parcursul ultimilor ani din cariera de jucător şi primii în cea de impresar, dar nici nu-l putem pune în aceeaşi celulă cu alde Dragomir, Vadim, sau Voiculescu.

Pînă la urmă Popescu a fost un sifonar mărunt, care nici înainte şi nici după revoluţie nu a profitat de acest statut pentru a se căpătui, şi de la care nimeni nu cred că (mai) aştepta mare lucru după asocierea cu Becali si Neţoiu.